Accesorii pentru păr și coafuri în tendințe

Accesorii pentru păr și coafuri în tendințe

Flori în păr

1

Accentele romantice în coafurile anului 2014 sunt aduse chiar de cele mai vechi accesorii de păr din istoria feminității: florile. Fie că înfrumusețează onduleurile în stil sirenă, fie o coafură up-do cu aspect neglijent, fie împletiturile lejere, florile în păr, în această primavară, se transformă într-un accesoriu modern, chic și delicat în acelasi timp. Îți poți asorta culoarea florilor la îmbrăcămintea purtată în ziua respectivă. Contează foarte mult cum te simți în ziua respectivă; dacă ai o seară elegantă și o ținută pe măsură, îți poți face un coc natural, iar lateral îți poți pune o orhidee adevărată, nici prea mică, nici prea mare, potrivită pentru a fi observată și apreciată pentru eleganța din acea seară. Țin să specific că este mult mai frumos atunci când sunt florile naturale în păr și nu false, chiar daca multe dintre noi avem impresia că nu se deosebesc și că suntem la distanță, dar nu, ei bine, ele chiar se observă.

Stilul împletiturilor ciufulite

2

În articolul anterior am scris despre istoria împletiturilor rusești (vezi aici) și am specificat, dacă mai țineți minte, despre ideea de împletituri lejere. Revenim la această idee, dar mai adăugăm și stilul ciufulit.  Trendul împletiturilor se continuă și în 2014, însă elementul de noutate care nu trebuia să întârzie să apară este dat de aspectul ciufulit, răvășit, al coafurii împletite. Deși împletiturile sunt perfecte realizate, părul se dorește a fi, în mod expres, nepieptănat. Șuvițele care ies în afară lasă impresia unei frumoase și naturale dezordini capilare.

Fie că vorbim despre împletitura din doua șuvite, fie de cea din trei, ori patru, fie că apelăm la eșarfe subțiri pe care le introducem în coafură, fie că avem o broșă în par, ea este vedeta acestui nou an. Nu trebuie să vă gândiți la perfecțiune, pentru că părul ușor ciufulit este la moda. Coafura trebuie doar să fie fixată, dar dezordonată cu gust.
Nici stilul hippie nu se da în laturi în acest an. Look-ul boem, dar rebel, este feminin și senzual. Buclele conferă o imagine naturală. La fel de natural rămân și tunsorile drepte, pe culori simple.

Părul drept ca lumânarea

3

Părul drept, mai drept decât în sezoanele trecute, atât de drept încât pare țeapăn și lipsit de expresie, se află în tendințe în primăvară-vară 2014. Niciun fir de păr nu îndrăznește să capete volum, iar fruntea este lăsată complet liberă cu ajutorul unui accesoriu de păr, al cărui rol este, la rândul său, acela de netezire supremă a părului.

Onduleuri pin-up

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Onduleurile într-o parte, în stilul coafurilor pin-up ale anilor ’70 – ’80 inspiră un look arhitectural, asimetric, deopotrivă feminin și masculin. Cărarea foarte „într-o parte” este în tendinte în primăvară-vară 2014. O regăsim în multe dintre prezentările de modă, poze artistice, reclame pe diferite teme (de exemplu: reclama la șampon, la balsam, la tratamente), shooting-uri și nu doar punând în evidență bucle romantice, ci și șuvițele drepte, culorile, nuanțele și reflexele părului.

Aici puteti găsi linkul paginii mele, unde postez fotografii cu coafuri, tunsori și împletituri realizate de mine. De altfel, îmi puteți trimite și mesaje pentru programări sau diferite informații.

Ani Baghdasarian Hairstyle

Sharing is caringShare on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestEmail this to someone