Finally H&M Lipscani - SALES!

Finally H&M Lipscani – SALES!

Am ajuns și eu ieri – în sfârșit – în H&M Lipscani și când să intru, ce văd?… etichete roșii printre rafturi. Ce înseamnă asta? Reduceri masive! Iubesc reducerile astea care sar așa, deodată, și ne aduc pe rafturi prețuri mai mici la ce am ochit cu ceva timp în urmă.

La departamentul Home nu există reduceri, însă putem beneficia de 20% discount la orice achiziție care conține produse nereduse, dacă arătăm cuponul de reducere (sincer, nu știu cum e cu chestia asta, pentru că în Sun Plaza și Afi Cotroceni, la H&M-urile de acolo, ți se face reducere pe loc, la casă, nu îți cere cupon; am luat și eu ceva neredus azi din magazinul de pe Lipscani și nu mi-a redus produsul). Oricum, vedeți că nu găsiți aceleași produse la reducere în toate magazinele. Au multe bijuterii și accesorii (fulare, căciuli) reduse pe Lipscani, iar la Unirii nu.

Lăsând asta la o parte, despre magazinul din Centrul Vechi am numai lucruri bune de zis. Îmi place atmosfera, aspectul, tot. Este un magazin pe care, de câte ori îl voi vizita, mă voi simți foarte „în apele mele”. Eu oricum mă simt bine în H&M, unul dintre magazinele mele preferate, însă acest spațiu nou chiar m-a surprins plăcut.

Pentru cine nu a apucat să îl viziteze, chiar le recomand!
1 2 3 4 5 6Love,

ruxandrabobleaga

Sharing is caringShare on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestEmail this to someone