RELEVÉ YOUR LIFE - Ce înseamnă să dansezi cu adevărat? (TRADUS)

RELEVÉ YOUR LIFE – Ce înseamnă să dansezi cu adevărat? (TRADUS)

Suntem la repetiții și studenții mei tocmai au executat extraordinar coregrafia.  Se simte energia în aer; acum toți respiră greu și se vede sudoarea muncii pe toată fața. O grupă de 18 fete a terminat dansul perfect când am oprit muzica și am zis „DAAA!”, iar una dintre fete a strigat… „WOW, a fost așa distractiv!”.

Pot să zic cât de mult m-a obosit toată treaba asta? „Dar, Dna Cydny, asta nu v-a făcut fercită?” Sigur că da! (…) Am avut 10 săptămâni la dispoziție. De 10 ori, câte 45 minute de repetiții pentru a scoate acest moment. Au existat o mulțime de exerciții, țipete și detalii de stabilit pentru a fi gata această coregrafia. Nu conta cât am fi muncit, am simțit că nu voi vedea niciodată adevăratul potențial.  Ca profesor, mă întreb… „Nu le place coregrafia? S-au săturat deja de ea? Sau poate, pur și simplu, n-o înțeleg? Poate chiar nu o înțeleg…” Dacă dansam eu, TRĂIAM în acel moment. Nu știu de ce a durat atât până să-i văd că dansează cu toată ființa lor, dar odată ce toți au făcut asta, s-a simțit în sală. Atât de tare, încât au simțit nevoia să țipe! Dar, în schimb, le-am zis că „dansul este distractiv atunci când dansezi cu adevărat!” Eee, nu m-am putut abține.

Serios, acum! Ce înseamnă să dansezi cu adevărat? Nu înseamnă să-ți termini piruetele sau să dai tot în sărituri. Înseamnă să atingi stelele, să-ți deschizi inima inspirând și să-i dai drumul în timpul fiecărei mișcări. Asta înseamnă să dansezi cu adevărat! E în momentul în care realizezi că dansul nu este o muncă, un obstacol. Nu prea știu cum să strecor asta în educația dansatorilor mei. Cu cât dansezi din toată inima mai mult, cu atât te vei simți mai bine și-ți va fi mai ușor să dansezi pe scenă. Ca să nu mai menționez că energia se va vedea în sală, la orele de dans. Cu toții ne hrănim din energia celorlalți și, ca profesor, mă hrănesc din energia studenților mei. Energia acelui moment a fost perfectă! Toată lumea a simțit. E posibil să fie așa de fiecare dată? Cred că da, dacă asta îți dorești. (…)

Deci, gândește-te la asta data viitoare când ești la repetiții! Gândește-te cum fiecare dansator îl afectează pe celălalt. Energia e contagioasă, se ia! Dacă dansezi cu adevărat, ceilalți vor simți și vor încerca și ei să dea totul. Următoarele lucruri pe care le vei vedea vor fi transpirație, zâmbete și respirații grele. Dansăm pentru că ne place; cum ar fi să și începem să simțim asta de-acum? Da, chiar și la repetiții. Dansează ca și cum e ultima dată când vei putea dansa în viață. Simte-o. Trăiește-o. Nu numai că îți vei face profesorul fericit, dar vei fi și tu fericit și vei fi șocat să vezi cum mișcările și nivelul tău vor evolua.

Dansează!

Cydny & Michelle

nudee

Am încercat să traduc acest articol pentru a putea fi înțeles mai bine.

Sursa: http://www.releveyourlife.com/archives/1420

Love,

ruxandrabobleaga

Sharing is caringShare on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestEmail this to someone