„Te miști ca o babă!”

„Te miști ca o babă!”

Din ce în ce mai mulți copii încep adopte o caracteristică extraordinar, mirobolant, impresionant de jenantă și anume: LENEA!

puturos

Ne găsim la orele de dans, ori Cami (profesor dans SobiS), ori eu, când o înlocuiesc, că strigăm de cel puțin două ori pe zi, în sală: „te miști ca o babă!”. Se știe deja că există probleme cu tinerii supraponderali (noi nu avem cazuri de genul, dar nici nu suntem departe). S-a iscat o discuție – între membrii trupei noastre – legată de acest fapt și aș vrea să explic puțin ideea de bază:

Într-adevăr, sufletul contează cel mai mult, în general. Depinde foarte mult de fiecare persoană în parte. Pentru mine, fizicul este, cred, pe același loc cu sufletul, poate chiar mai important și asta pentru că sunt genul de om care pune preț pe imagine și pe aspectul său într-o societate. Asta sunt, mă interesează mai mult dacă arată bine X, decât dacă acesta este o persoană rea sau bună. În fond, primul lucru pe care îl observi la o persoană este fizicul. Generalizând, nu putem pune mai presus de ceea ce gândește un om, aspectul acestuia. În situația noastră, adică situația unei trupe de dans, deja începem să tăiem, ca să zic așa. Legat de cazul cu Mihaela Rădulescu, cea care i-a zis unei concurente că este grasă pentru dans… Vreau să vă zic că sunt de acord. Bun, dans să facă toată lumea, dar I. să se miște cum trebuie și II. să nu vrea mai mult, într-o societate care pune preț pe imagine. Ce este dansul, de fapt? Pentru mine, este o artă, care îmbină foarte multe dintre lucrurile de care ar trebui să aibă parte fiecare om, pe lumea asta: mișcarea, văzul, auzul, emoțiile, atingerile, grația, simțul estetic. Pentru mine, e o artă aproape completă. Și pentru că atunci când zici dans, te aștepți să vezi un trup mișcându-se, ei, bine, aici primul lucru pe care îl critici este imaginea. Deci, imaginea contează. Scriu acum doar de dans…

Așa cum îmi spuneam eu că este normal, profesorul coregraf este superior dansatorilor, asemeni cum un șef este superior angajaților săi. Șeful îți zice ce să faci, tu faci. Nu o luați prea dur, e o gândire logică. Așa cum șeful are un bun pe care îl produce, de exemplu, așa coregraful are o trupă. Bunul este creația șefului, trupa este creația coregrafului. Dacă un coregraf, pentru ca trupa lui să fie într-un anumit fel, te pune să încapi într-un costum cu două numere mai mici, dacă vrei și consideri că rezultatul final și scopul trupei va reprezenta un lucru major pentru tine, mergi până la capăt și încapi în costumul ăla. Mi se pare corect să consider că ÎȚI ALEGI DANSATORII PENTRU COSTUM, NU CĂ FACI COSTUMUL PENTRU SILUETELE DANSATORILOR.

Am gândit drastic, dar de la ideea asta se pornește atunci când se fac anumite selecții pentru trupe sau pentru momente artistice. De cele mai multe cazuri, ideea asta drastică pierde din puncte pe drum… Și… vreau să mai menționez ceva: pentru mine, în dans, IMAGINEA este reprezentată atât de aspectul fizic al omului, cât și de talentul și modul în care se mișcă acesta.

Revenind la subiectul de azi, lenea asta e mare… La Școala de dans SobiS sunt și copii slabi, unii chiar prea schilozi, dar și copii mai plinuți. Cei din urmă dau dovadă de prea multă lene. OK, îi înțelegem, e vorba de oboseala care-i trântește prea devreme… Însă avem și copii pe care-i atrage solul fără motiv…

De ce?! Care sunt motivele pentru care un copil vine la o oră de dans și nu dă totul din el? Să nu ziceți acum că este vorba de oboseala de la școală, teme, meditații, de-astea, pentru că I. ei la clasa a III-a nu au voie să facă meditații și II. dacă vin la dans, înseamnă că le place și nu poți face ceva ce-ți place, în silă. Nu?

Treaba asta cu „te miști ca o babă” e din ce în ce mai des în viața noastră și nu este normal. Rar mai vezi copii plini de viață, care vin cu drag și dau din ei de-și lasă sufletul în sala aia. Problema mai este acum că, dacă dansatorul nu dă tot în sala de repetiții, atunci nici pe scenă nu va face asta… (Cami, să nu te iei de mine, la mine nu se aplică asta :)))

Așadar, din ce observ eu în jurul meu, în SobiS, aș zice să se aibă mai mare grijă la dezvoltarea fizică copilului, pentru că problemele de greutate nu fac dintr-un copil, un copil gras, ci și unul bolnav, dar și de dezvoltarea psihică a lui. E bine să avem multe activități, dar treptat. Nu uitați, copiii sunt deja terminați la școală! Dacă îi mai plimbați și dvs. de la o o activitate la alta, copilul își va pierde interesul de tot și nu (își) va mai face nici dans, nici înot, nici tenis, nici engleză (și nici temele de la școală) cu plăcere.

Aștept comentarii și păreri.

Love,

ruxandrabobleaga

 

Sharing is caringShare on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestEmail this to someone